De-abia catre miezul noptii, cand aproape aterizasem pe Baneasa m-am trezit nedumerit si parca si mai revoltat. Ma intrebam continuu: cum a putut Roma sa ma lase sa plec, cand eu o iubeam atat de mult?...
Dar incet-incet am inteles-o. Ea stia cel mai bine ca tot lasandu-ma sa plec, o voi iubi mereu mai mult si ca fiecare noua despartire nu inseamna decat o reaprindere a dorintei mele arzatoare de a reveni...
Nu o sa va uit niciodata ! Va multumesc pentru tot si aveti un loc special in sufletul meu (Horia, Raluca, Elena, Mariusica, Paula, Alina, Greg, Pepene, Ionut, Tudor, Nicu...)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu