Vreau sa-l impartasesc si atat !

As vrea sa faceti o paralela intre viata traita la Bucuresti si cea pe care o traiti la Viena...

"Cand vii de la Viena inapoi la Bucuresti ai sentimentul ca ai nimerit la Kabul. Bucurestiul pare un loc al mizeriei absolute. Vezi fiecare crapatura din ziduri, jegul de pe cladiri, gaurile din drumuri, cornierul ruginit, blocurile nenorocite. Ai o perioada de soc, simti praful pe buze, pe limba, in ochi. Ti se pare ca nu se poate trai aici. Dupa trei zile insa esti perfect integrat, te-ai obisnuit cu totul, metabolismul tau s-a intors la otravurile cunoscute, te simti iar ca pestele in apa sau ca viermele-n hrean, ba chiar incep sa-ti placa amurgurile bucurestene de vara, cand stai cu prietenii la o terasa si noaptea refuza sa mai cada.
Occidentul si Romania sunt doua lumi care nu comunica aproape deloc. N-as spune ca Bucurestiul este un fel de Viena pe o treapta mai jos. Nu, este total altceva. Sunt doua orase de pe planete diferite, locuite de doua specii diferite. Prin valori, prin reactii, prin comportament, romanii sunt extraordinar de diferiti de europeni. Sunt adaptati la o lume angoasata si stresata. Par rai, cinici, grobieni, pentru ca asa au supravietuit, pentru ca daca ar fi fost oameni civilizati ar fi disparut de mult. Romanii sunt perfect adaptati lumii in care traiesc, iar integrarea intr-o lume mai buna va fi socul, dar si sansa vietii lor."

fragment din "Eu-rile" - Mircea Cartarescu.

Ma fac mic, nu respir pentru cateva secunde si cu o lacrima ce-mi cade involuntar... ma-nclin, domnule !

Estival romanesc

Pe scurt, ca nu merita mai mult...

Litoral 2009, Costinesti: 4 nopti din care nu-mi amintesc decat 3 (asta pentru ca vaporii alcoolului, regele Jim Beam si atatputernicul Bacchus au avut grija de mine), lume multa, cocalari si pitzi pe masura, masini de parca erai transpus in Maroc pentru 2-3 secunde, mancare proasta, indigestie, cutremur, mizerie, Mare Neagra de-a dreptul, advertising de cacat (megaadiscotecaaa tiineereetuluuui par exemple) dar totusi... prieteni de-o viata, distractie, Gossipu` estival, afterparty pe plaja pana la rasarit, alcool ieftin, iubiri fugare, apus superb, hitu` lui Ron Carol :)

Gand

De-abia catre miezul noptii, cand aproape aterizasem pe Baneasa m-am trezit nedumerit si parca si mai revoltat. Ma intrebam continuu: cum a putut Roma sa ma lase sa plec, cand eu o iubeam atat de mult?...
Dar incet-incet am inteles-o. Ea stia cel mai bine ca tot lasandu-ma sa plec, o voi iubi mereu mai mult si ca fiecare noua despartire nu inseamna decat o reaprindere a dorintei mele arzatoare de a reveni...

Nu o sa va uit niciodata ! Va multumesc pentru tot si aveti un loc special in sufletul meu (Horia, Raluca, Elena, Mariusica, Paula, Alina, Greg, Pepene, Ionut, Tudor, Nicu...)

E iulie si n-o simt...

Inceput de iulie: soare, caldura mare neicusorule, cer senin, nopti calde, terase pline, voie buna, vacanta, mare, plaja, aventuri, bikini, saltele etc. Imi place iulie! Imi place ca oamenii sunt lipsiti de inhibitii, arunca hainele groase, isi iau ochelarii mari de soare, bermudele si sunt surse nelimitate de distractie! Pentru prima oara, intaiul din luna a fost crud, rece, surprinzator, epuizant si lipsit de vlaga de altadata. M-a lasat fara bani (asta din greselile bancilor, bancomatelor, tranzactiilor prost facute, cloningului, furtului), m-a speriat cu finalizarea actelor de la scoala si pe plan social m-a schingiuit cu o discutie/cearta/observatie prost facuta si nicidecum la locul ei din partea unui om cu adevarat sarac cu duhul. Totul a fost asezonat cu durerea care se intensifica pe zi ce trece ca ma voi trezi din visul meu, din visul in care sunt personaj principal de un an de zile. Si-au venit toate in aceeasi zi! Si nu oricare zi... ziua care-mi oferea atatea altadata, ziua care ma mangaia usor pe frunte si imi spunea sa sper, sa cred si sa iubesc, sa fiu rabdator caci noaptea e aproape si ma va proteja, ca ma va invata sa privesc cerul si sa visez...

Doiul de iulie a plans la propriu, parca i-a parut rau, parca era mai furios ca alte dati... Dupa un soare puternic, dupa o caldura sufocanta si o mare prea cuminte totul s-a transformat intr-o poezie de Bacovia, totul era mov, agitat si parca prea rapid.

Draga Iulie, nu mai esti aceeasi! :(

*Cancelli Beach (Rome) - Shot and signed by P.V.

EL

Un spritz italian pana tarziu, e noapte si... ce lipseste?

Sec

... si cad pe ganduri. E dimineata devreme, e tigara care ma tine intr-un loc. Parca nu am aer, parca nu e destula lumina, parca si camera e mai mica decat altadata, e prea cald si clipitul devine un lux. E cald, sunt obosit, sunt mahmur si e luni. Mi-e dor de casa, dar tot singur ma contrazic ca nu e asa... Mi-e dor de o imbratisare calda, mi-e dor sa fiu iubit... dar nici asta nu e ! Port o discutie cu mine in propriu-mi constient si nu-mi gasesc raspuns ; nu-mi pot da seama de ce fac asta. Imi lipseste ceva dar nu-mi amintesc exact ce ! O fi unica persoana pe care am iubit-o cu adevarat, neconditionat, nelimitat si careia i-am oferit tot concursul sentimental? Nu se poate, nu se poate... pe ea am uitat-o! Dar atunci ce-i? Tot eu imi raspund cu o usurinta devastatoare: spatiul dedicat imbratisarilor fierbinti, saruturilor pasionale, privirilor nevinovate si dragostei sincere acum e gol si cel putin pentru o perioada va ramane asa pentru ca m-am lovit atat de tare incat nu pot sa mai simt la fel... Si atunci ce vreau? O sa ma limitez la o seara solitara plouata cu un vin bun si ritmurile calde ale lui Sinatra.

SAU? :)

Mardale o zice bine si de data asta !

Sec, dur, ironic... cum ne place :)

O luna...

8 luni de Erasmus, 8 luni de bogata, batrana, romantica, secretoasa, feerica Roma, 8 luni de descoperire personala, 8 luni de oameni extraordinari, 8 luni de calatorie, 8 luni de party-uri fara limite, 8 luni de panorame matinale de la fereastra camerei, 8 luni de altceva, 8 luni de LOFT, 8 luni de dor, 8 luni de dimineti tarzii, 8 luni de soare, 8 luni de sentimente unice si zilnice, 8 luni de zambete, 8 luni de vise frumoase, 8 luni de voie buna, 8 luni de bucatarie italiana, 8 luni de prieteni pe viata, 8 luni de care sunt mandru si norocos, 8 luni UNICE!
Mai este o luna si apoi ce?

Ceva nou?

Cuplet de-al lui Tanase de acum 60 de ani....

"Si cu asta ce-am facut?

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?"

Ceva nou azi?

Dor !

Dis de dimineata ma-ntorc de la o petrecere Erasmus... Imblanzit de licorile lui Bacchus, obosit si neatent vreau sa ma alint cu ale lui versuri. Ii dau play, ma fac comod, camera se roteste, el canta cu foc iar eu ma simt ca un nou-nascut! E langa mine si vocea lui ma vindeca de suparare, de rautate, de ciuda si de alte cele... E omul meu, e omul care stie ce face, e omul care stie sa ma dreseze, e omul care ma impresioneaza! Melodia se incheie, revin la realitate si ma intristez caci el nu mai e printre noi... DE CE?

Cu respect, draga Gica!

Ia vezi !

E pont ! ;)

Isola del Giglio - Am I in heaven?

19 iulie 2008

Trezit cu noaptea-n cap, am plecat ieri spre Piata Fortebracio pentru a lua autobuzul spre Portul de la Marea Tireniana. Am ajuns acolo la 5 fara 10, noi crezand ca autobuzul va pleca la 5 fix. Nu era nici tipenie de om, doar vreo 2-3 betivi care se intreptau agale spre casa. M-am speriat la inceput, pentru ca am crezut ca nu am fost indeajuns de atent la locul de plecare si ca voi pierde exursia. Dupa vreo 15 minute a inceput sa vina lume si m-am linistit. Am facut cunostinta cu ceva oameni noi si am plecat spre port. Plictisitor drum, 4 ore! Mergand pe autostrada, nu am vazut decat livezi cu maslini, lamai si portocali... si multe culturi de grau. Spre sfarsitul drumului, totul s-a schimbat...asa, dintr-o data, neasteptat: maslinii plictisitori s-au metamorfozat in palmieri tropicali, pomi dubios de inalti si cu o coroana parca paralela cu solul, porumbeii, vrabiile si alte paseri plicticoase au devenit pescarusi mari (serios: imensi...) si am fost imbatat de miros de conifere si sare de mare... tare placut! Ajuns in port, m-am simtit ca intr-un film spaniol.... stradute, lume multa si bronzata, slapi, soare, vaporase, yachturi, feriboturi, mare, si casute pe coasta (palcuri palcuri) de diferite culori... la un moment dat am ametit cat m-am rotit sa vad peisajul. Am fost tare impresionat. Pe autocar am avut ghid, ghid care ne-a insotit pana pe insula si inapoi. A vorbit doar in italiana si nu prea avea chef sa ne explice una alta.... doar se trezea cateodata: uitati un pescarus, uitati o barza, vai ce cald e... si uitati portul, am ajuns! Asa... din port, am urcat pe un feribot. Vreo 2 ore am fost intampinati de peisaje noi pentru noi: am trecut pe nesimtite pe langa insulite si insuloaie "impodobite" cu turnuri de veghe, paduri in toata regula, casute ici si colo si vii. Am stat tolanit la soarele care ardea placut, racorit de briza marii. O apa asa de albastra ca de-abia acum inteleg si eu nuanta bleu-marine. De-odata, un italian din spatele meu a gangurit ceva, printre care: Isola del Giglio.... m-am ridicat cu o sete de peisaje (acolo devii dependent) si am vazut in larg, ca un pirat din filme o insula micuta la inceput, dar care se marea din secunda in secunda. Nu mi-am dezlipit privirea pana am ajuns... Intr-un final, feribotul opreste si cobor... Extraordinar! Fara cuvinte! O minunatie a naturii nu altceva si nu exagerez cu nimic! Portul era superb: multe barcute cochete (unele doar simple si cochete, altele cu motor, altele cu "termopane", altele adevarate opere de arta), apa era asa limpede ca am putut sa observ si cativa pestisori. In stanga portului erau expuse pe apa 3 vase care au apartinut piratilor in trecut (am inteles ca insula a fost pradata de pirati in trecut si Italienii - erau placi comemorative cu marinari cazuti in lupte, au luptat vitejeste si sunt sigur ca au avut si de ce). Multa lume, multi turisti, iar cei cativa localnici ii distingeai imediat: bronzati cu adevarat, cu niste maini muncite de apa sarata si nodurile pescaresti, imbracati sumar, dinti albi si cu zambetul pe buze tot timpul (parca toti erau Antonio Banderas si Penelope Cruz). Pe insula nu se poate circula pe jos, pentru ca sunt doar trei parti locuibile si distantele sunt mari. Asadar, am luat un bilet de autobuz si am plecat din Giglio Porto spre zona cu plaje (Giglio Campese). Din nou, in autobuz am fost furat de peisaj. Vedeam marea ori in stanga ori in dreapta, dar parca peisajele concurau :"Uita-te la mine! Uita-te la mine!". Intr-o parte era marea suberba, in cealalta vegetatie abundenta (maslini, conifere, turnuri de veghe- extrem de romantic!, chilii nelocuite, casute colorate, cactusi, vita-de-vie si palmieri). Inainte de destinatie, autobuzul a oprit doar intr-o statie : Giglio Castello (un castel de prin secolul XII inconjurat de niste ziduri impunatoare- nu l-am putut vizita pentru ca era inchis pentru restaurare). Ajunsi in Giglio Campese, am fost trezit de aerul Marii Mediterane si de palmierii exotici de pretutindeni. Nu era multa lume, dar peisajele erau din nou de neimaginat. Am mers sageata la plaja (dupa ce m-am schimbat in boscheti, pentru ca nu am gasit un loc special amenajat. Bine ca nu ne-a vazut nimeni). Contrast! Nisipul era roscovan si marea albastru inchis. Plaja nu prea mare, dar cocheta, plina de umbrelute si sezlonguri. Am facut baie in marea straina care era cam sarata (singurul minus), dar foarte limpede si calda. Dupa ce PIC m-a innebunit ca ii e cald, am plecat la plimbare. Am vazut vreo 4 hoteluri, dar incadrate perfect in peisaj, vilute de inchiriat, restaurante cu terase (cochete!), bancute la umbra palmierilor si bazare cat cuprinde pliiine de kitzch-uri marine. M-am infruptat dintr-o inghetata delicioasa made in Isla del Giglio, diferita ca si gust de cea din Perugia, dar la fel de buna. Am stat apoi pe o balustrada vreo ora si am privit peisajul si nu cred ca am clipit vreun pic... Dupa plaja si inghetate, am luat autobuzul spre port. Am stat si acolo vreo 2 ore si am privit barcile cum vin si pleaca, am mai facut niste poze, am stat la o terasa si am baut o apa minerala rece si am umblat hai-hui pe ici si colo si am observat o biserica catolica, barulete, magazine cu fructe, restaurante si din nou multe banci si vegetatie. Nici nu poti sa iti imaginezi cum e sa stai pe iarba prospata "de munte" si sa vezi marea! La 18 si 10 ne-am intalnit cu grupul si am luat feribotul spre peninsula. Am privit cu sete insula pana cand a disparut in vazduh... M-a incercat un pic de tristete cand am plecat. Apoi a fost din nou banal: autobuz, ma luase un pic foamea, autostrada, noapte, somn si Perugia ! La 11 am ajuns in piata din care am plecat, am fost sa mananc 2 felii de pizza, am baut o bere si am venit acasa cu greu. Dupa un dus mult asteptat, mi-am spalat sarea de Mediterana si am adormit ca un prunc. Azi nu mai sunt bun de nimic!

Remember: Prima sambata la Roma

Am plecat pe la 12 cu gandul sa vad Corso, Fontana di Trevi si Colosseum-ul.
Asadar, ne strangem vreo 6 studenti de la Academie, luam trei-ul din statia Thordvaldsen si pornim la drum. Dupa ce autobuzul a "zburat" (caci soferii sunt foarte experimentati si vitezomani) prin cartierul Vila Borghese care, dupa cum ii spune numele e plin de edificii de pe vremea romanilor in care locuiesc numai staruri, poeti renumiti din intreaga lume si... ministrul educatiei, am ajuns la o intersectie mare care era strajuita de impunatorul Colosseum. Nu iti spun ca m-au trecut cateva sudori in momentul cand l-am atins pe "el", pe cel care pana acum l-am privit uimit doar in vederi si poze de pe net, doar la televizor si am auzit din povestile altora. M-a impresionat, ce mai! Din pacate nu am intrat. Dupa ce am stat pe o banca la o apa plata (caci restaurantele si terasele din jur sunt "de neatins" datorita preturilor), il mai privesc o data. Urc apoi in alt autobuz spre Fontana di Trevi... Uimit initial de Colosseum, pupilele mi se dilata excesiv cand apare fantana asta care aduna zilnic mii si mii de dorinte ale muritorilor. Fontana di Trevi este o spectaculoasa fantezie cu creaturi mitice ale marii.... dar atat de spectaculoasa, ca te simti un purice pe langa sculpturile brutale dar bine finisate in piatra. Apa "pazita" parca de statui este de un albastru imaculat.. Arunc si eu un euroi si imi pun o dorinta. Uimit si un pic visator vreau sa raman, dar o tipa tot trage de mine sa mergem... Voi reveni cu siguranta!
A fost o zi tare frumoasa, caldura placuta si copaci netomnatici (pic de frunza ruginie), discutii filozofice, medicina si glume picante. Colegii din academie sunt de treaba, deloc inceti la minte si simpatici. Sa nu iti spun ca azi a venit cu noi un tip care are doua masterate in istorie antica si a terminat filozofia aici la Roma, tip care ne-a "terifiat" cu unele neologisme parca in alta limba, dar a fost totusi interesant...

Frizerie cu nostalgie

La 5 am rezervare la tuns. Gasesc o frizerie clasica, daca iti amintesti tu frizeriile alea de pe vremea lui Ceau cu scaune de piele (cu o sigla simpla: F R I Z E R I E), pamatufuri stufoase, miros de spirt, briciuri, halate albe si frizeri batrani. Asa de copil ma simtit... Astept cuminte si cu nostalgie randul meu. Inaintea mea, vreo 3 batranei si un tip mai de varsta a doua. Unul dintre batranei seamana mult cu Bubu (=bunicu`). M-a impresionat! Vorbesc toti ca in vremurile "vechi". Si e doar o simpla frizerie... dar imi amintesc de trecut.. de nepasarea de care napadeam fara pic de mila si de cat de mari faceam ochii cand batranii vorbeau cu un anume ton si te priveau intr-un mod cu totul si cu totul original pe tine... cel mai pitic dintre toti de acolo. Mi-am amintit ca frizerul meu imi dadea de fiecare data cate o bucatica de cioco iar Bubu meu, dupa tuns, ma "ciufulea" si-mi zicea : "Blonzisorule! Hai ca-ti ia bunicu o prajitura...". Dupa tuns, curatat, dat cu briciu, ma da cu spirt si ma maseaza usor pe ceafa cu un prosop proaspat spalat. M-a usturat ca atunci cand eram un pufulete! Dar m-am simtit bine (cu exceptia lacrimii care a curs involuntar, lacrima dedicata omului care mi-a oferit atata atentie si dragoste)!

Remember: Firenze, Pisa & Lucca

Dupa cum era de asteptat, cele trei orase s-au dovedit a fi "nimicitor" de frumoase! Am plecat din Roma pe la 9 cu autocarul si la 12.30 am fost la Florenta. Pe drum nu am vazut mare lucru, asta pentru ca autostrada era baricadata de garduri de protectie si in plus nu am trecut prin niciun oras. In orasul lui Dante m-am cazat la un Hostel nu prea elegant. Camera era acceptabila, chiar daca un geam lipsea, dar puteai sa-l acoperi cu o jaluzea exterioara. Vineri am reusit sa vizitez "doar" Galeria del Uffizi. M-am plimbat 4 ore intr-o cladire in U, pe trei etaje, dar care avea de aratat atata pictura ca nu-ti ajungea 4 zile sa le vezi pe toate! Am avut noroc ca una din fetele de la Academie e la Arhitectura si vrea sa se specializeze pe arhitectura bisericilor si monumentelor. Asadar, cu ochii larg deschisi, impresionat de trasaturi, semnificatii multiple, calitate, culori, lumini, umbre si maretie m-am simtit ca un "buburuz" intre gigantii artei: de la "Madonna", "Calomnia", "Primavera", "Nasterea lui Venus" (cea din urma m-a impresionat cel mai mult) a lui Boticelli, la "Anuntarea", "Adoratia magilor" lui Da Vinci, "Familia sfanta cu Sf Ion baptistul" lui Michelangelo, "Madonna of the Goldfinch" a lui Rafaello , "Triumful", "Isabella Brandt" lui Rubens si "Bacchus", "Sacrificiul lui Isaac" lui Caravaggio si multe altele nu te poti simti altfel... Reactiile oamenilor in acest Uffizi sunt normale si intelese: de la plansete la retine dilatate pana la epuizare, de la incruntare la privire prostreasca pierduta, de la tremurul mainilor pana la ameteala usoara si transpiratii reci. Dupa oboseala spirituala pe care mi-a oferit-o El Ufizzi (cum il denumesc spaniolii) m-am infruptat dintr-o inghetata, chiar daca afara erau 0 grade. Chiar daca cei de la Erasmus au organizat un party pe seara, eu nu am mai fost in stare sa merg poate si datorita faptului ca in urma cu o seara am fost la Dineul oferit de Academie Romana in cinstea Zilei noastre Nationale. Deci am fost sa dorm...
Sambata am plecat de dimineata la Pisa si Lucca. Initial am vizitat Pisa pentru ca nu avea foarte multe de oferit. In afara de celebrul Turn "strambat" datorita pamantului moale. Bine, in `90 s-a realizat restaurarea lui, dar s-a pastrat inclinarea pentru ca reprezinta un simbol turistic important. Dupa ce ne-am distrat copios cu facutul pozelor, am plecat la Lucca. Oraselul cochet, casutele colorate, strazi inguste, biserici catolice, mirese, aer boem, un pic rece, oameni pe biciclete si totul impodobit pentru Craciun... Lucca e inconjurat de ziduri ceea ce ii ofera un aer medieval- asta si datorita statuetelor cavalerilor si magazinelor unde se vand rochii de printese si costume de razboinici. Aici s-a nascut Giacomo Puccini!
In ultima zi am avut frau liber la plimbari prin oras. Pentru ca a fost si vreme faina, am umblat toata ziua, asta fara sa imi para rau un minut. De-alungul zilei am avut placerea sa vizitez Casa lui Dante, Biserica unde Dante a intalnit-o pentru prima oara pe Beatrice si careia de fapt i-a dedicat Divina Comedie, Domul, Basilica di Santa Croce ( unde isi odihnesc sufletele Galileo Galilei, Dante, Machiavelli si Michelagello), Ponte Vecchio din nou si locul care te lasa "speachless" cum zic americanii, "senza parole" cum zic italienii si "fara cuvinte" cum zicem noi- Turnul Bisericii Santa Croce (am ajuns in varful turnului tocmai in amurg si am avut Florenta la picioarele noastre, acompaniat de soarele obosit si rosiatec care tocmai se ascundea in spatele cladirilor, dandu-le acestora conturul de sarbatoare vizuala; vizualul a fost acompaniat si de sunet si atunci toti am fost ametiti. In Florenta toate bisericile bat clopotele in acelasi moment. Asadar e o intraga simfonie... Daca mai esti si la 450 de scari fata de sol, sunetul are si ecou. Daca mai asisti si la apus... poti spune ca simturile tale traiesc la intensitate maxima!
Coborat din turn, ametit de cele vazute, m-am indreptat stangaci sper autocar. Am adormit pana la Roma cu gandul la cea care pe atunci imi furase inima...

Cu curu-n sus !

Va rog io sa spuneti lumii intregi ce naspa e in Romania, va rog eu mult sa va autodesfiintati complet. Spuneti-le de sistemul de training de curve , de faptul ca nu invatati nimic, de faptul ca nu va duceti la spital ca rezidenti sub pretextul ca nu sunteti platiti suficient, spuneti-le ca luati spaga de la pacienti ca sa nu muriti de foame , spuneti-le mah cat de jenanti puteti sa fiti !!!
Si dupa aia cand va injura toate ziarele din Europa sa nu va mirati- ba sa-i chemati sa le mai dati si explicatii si sa le spuneti ca vi se pare perfect normal sa fie asa ca deh, trebuie sa traiasca si familia voastra.
In 20 de ani de zile romanul nu a invatat nimic nou. Nu a invatat sa lupte , nu a aflat ca ''sistemul'' nu e o chestie data de Divinitate ci e ceva creat de om si deci se poate face asa cum vrea omul, nu a invatat sa fie mandru si sa lupte . Tot ce stie sa faca este sa plece capul si sa se resemneze. Vocifereaza nitel in barba, mormaie nemultmit si cara inainte la jug ...si tot cauta sa peticeasca situatia, sa improvizeze totul rezultand in mici gainarii pe care le poarta cu mandrie sub eticheta de '' descurcaret''.
Acum 10 ani credeam cu tarie ca ne vom schimba. Azi nu mai cred.Pentru ca nu ati invatat inca sa ganditi dincolo de burti.

Ola, Barcelona!

Am plecat pe 13 mai de la Academie. Soarele pe cer, caldura mare, noi foarte bine dispusi , am strabatut parcul Borghese un pic stangaci pentru ca nu speram sa gasesc un oras macar la fel de impresionant ca si Roma dar totusi foarte curios. Dupa cele 16 statii cu metroul am ajuns la Anagnina de unde am luat un autocar spre aeroportul Ciampino. Dupa glumele de rigoare si voie buna, ne-am suit in avionul companiei Ryanair. Urat avion! Scaune incomode, stewardese mai putin dragute, zguduituri si zdruncinaturi, dar totusi pret mic. Am ajuns cu bine pe Girona. Deloc impresionant aeroportul spaniol, dar care s-a dovedit a fi foarte bine organizat si primitor. Spun asta pentru ca de la intrare gasesti harti cu orasul Barcelona, reviste cu magazine, liste cu evenimentele culturale s.a.m.d. Am strabatut noaptea Girona-Barceloona si nu a fost nimic de privit pe geam. Oricum, am calatorit pe autostrada, cum este si normal intr-o tara civilizata. La 23.00 am fost in Gara Centrala din Barca. Cu ochii mari, un pic infrigurati datorita diferentelor de temperatura, am simtit imediat izul unui oras modern, plin de viata si foarte bine structurat! Madam Barcelona a primit prima bila alba cand am coborat la metrou. Atat de aerisit, nu te simti frustrat ca esti la ceva metri sub pamant ; in plus, cromatica te impresioneaza: mov deschis impreuna cu mov inchis, fonturile pe alb si banci care imita marmura. Splendid! Monotonul este dat uitarii cand se-aude zgomotul asurzitor (parca al unui balaur in calduri) al metroului. Alb imaculat, curatenie germana si aer conditionat! Parca intri intr-un muzeu consacrat... Dupa placuta plimbare subterana, am revenit la suprafata. Am descoperit o zona rezidentiala. Nu mai eram obisnuiti sa vedem blocuri "moderne", parca ceva din noi spunea: Unde sunt cladirile batrane, dar unde s-au ascuns frescele, dar unde sunt sculpturile? Asta a fost pentru moment. Caci apoi, devenind obiectiv si lasand la o parte pentru cateva zile Roma care m-a obisnuit cu frumusetea ei inestimabila, chiar era un oras modern cu blocuri bine puse la punct si elvetian construite. Eram obositi si spre norocul nostru am gasit repede hostelul Sant Jordi. Ne-am cazat fara probleme si am ramas placut impresionati de primirea spaniolilor de la receptie si de faptul ca erau cazati la hostel tineri din toata lumea. Am avut doua camere: intr-una 4 baieti si in cealalta 4 fete. Camera noastra era simpla, doua paturi suprapuse si 2 noptiere. Dar iesind din camera, aveam living si un balcon superb. La ultimele doua mai aveau acces inca 4 persoane care erau cazate in camera de langa noi. Baia era comuna pentru cele doua camere. In fine, ne-am simtit foarte bine. Am cunoscut doi unguri, o frantuzoaica si o groaza de englezi si scotieni.
Prima zi ne-am dedicat-o Parcului Montjuic, Muzeului National Catalunez si Fantanii Magice. Asadar, dis-de-dimineata la noua ne-am pornit la drum. Strazi laaargi, numai sensuri unice, mana lui Gaudi la tot pasul, o caldura placuta de primavara, oameni veseli imbracati colorat si metro. Iti spun drept ca in Barcelona am circulat doar cu metroul, asta pentru ca ei au in jur de 12 linii si te misti extrem de repede. Am coborat in Placa Catalunya unde imediat am observat o arena de corida. Fetelor le datoram faptul ca nu am intrat acolo... stii cum e. Gagicile sunt miloase! Dupa coltul strazii am intrat in Parcul Montjuic. Cum m-a obisnuit Barca, totul foarte bine organizat, scari rulante, multe fantani, natura din belsug, flori (de la frez la muscate si de la lalele la nu mai stiu ce minunatii). Parcul de fapt este un deal in spirala si urci destul de mult. Pe culme este Muzeul National de Arta al Cataluniei. Pe dinafara, muzeul nu epateaza, dar daca indraznesti sa intorci capul risti sa fii impresionat atat de tare, incat palpitatiile si frisoanele sunt inerente. Aici am vazut prima panorama a Barcei... Nu are rost sa iti descriu in cuvinte ce am vazut caci sunt sigur ca nu am vocabularul atat de bogat pe cat a fost alintat ochiul meu. Iti voi arata poze. Un chitarist acompania jocul de culori cu muzica originara a meleagurilor. Eu m-am izolat de grup caci nu mai puteam sa ma desprind de bordura care ma gazduia. Dupa ceva minute care de fapt au fost doar miimi de secunda pentru mine, am intrat la muzeu. La fel cum un om care este imbracat modest poate avea un suflet mare, la fel acest muzeu iti ofera ce este mai bun... dar asta doar daca indraznesti sa-i treci pragul. Am vazut multa pictura buna: El Greco cu ai lui batrani reprezentati atat de bine incat caracterizarea si-o fac singuri (si asta doar dintr-o ipostaza), 2-3 piese de-a lui Picasso care te framanta si te irita dar iti pun si intrebari, Tizian cu femeile lui superbe, Salvador Dali revolutionarul picturii moderne, Raffael, Caravaggio si intregi porti de biserici "furate" de la mama Roma. Ametit, stupefiat si sentimental, m-am asezat pe o canapea si nu mai aveam cuvinte. Dupa muzeul asta, am fost cu Paula la o casa realizata de un arhitect celebru : Mies Van de Rohe. Interesant, altceva! O cladire ciudat de placuta care impresioneaza prin combinatia piatra, granit, sticla si apa. Apoi ne-am vazut cu totii si am mancat regeste Paeeeeliaaaa !!! O nebunie culinara care contine orez si fructe de mare. In fine, am baut si ceva beri spaniolesti: Estrella. Totul ne-a dus la 10 euro. Apoi ne-am plimbarit pe Rambla care este o strada asemanatoare cu Via del Corso din Roma si cu putina toleranta, Strada Republicii din Brasov. O groaza de magazine, restaurante, baruri si actori care imita statui celebre, cantareti si alte cele. Pe seara am asistat la concertul oferit de Fantana Magica. A fost deosebit: o adevarata scena unde apa si muzica se acompaniaza atat de bine incat privitorul simte din nou toate clipele frumoase din viata lui, vrea sa devina mai bun si isi doreste ca acest megashow sa nu se sfarseasca niciodata. Muzica de Verdi, Pavarotti, Bach, Salvadore Adamo face ca apa sa se joace bland, alteori sa te sperie si alteori spectacolul atinge apogeul cand totul e de neinteles de frumos. Impresionant este cand apa imita focul... E arta! Dupa 2 ore eram obosit fizic si psihic. Ne-am tarat de-a dreptul pana la hostel unde am mai baut o bere si am rezumat cele vazute si apoi somn bun si plin de vise frumoase.
Dimineata urmatoare ne-am trezit din nou la 9, am mancat un lapte cu cioco, un corn si am pornit la drum. Ziua a doua i-am dedicat-o artistului, arhitectului si vizionarului Gaudi. Dar nu l-am lasat mai prejos nici pe Marele Juan Pablo Picasso, a carui muzeu l-am gasit tot in Bracelona. In fata unor asemenea megaoameni poti doar sa te inclini! Gaudi, dupa cum stii, este arhitectul Barcelonei. Este cel care a adus faima orasului, este cel care i-a dat culoare si tot el este Mos Craciun-ul care l-a impodobit atat de bine incat Barcelona este Craciunul lui in fiecare zi. Asadar, din multitudinea de cladiri si arhitectonici gaudiene, noi am vizitat Casa Milla, Parc Guell si Sagrada Familia. Pe langa acestea, ne-am minunat si de partile din oras unde geniul a avut o importanta contributie. Parc Guell=de poveste, Sagrada familia=spre rusinea mea nu m-a fascinat, Casa Milla=acoperis superb, strajuit de vestitii lui "soldati". Dupa atata vizitat, ne-am permis ca seara sa ne plimbam in portul din Barcelona si sa mancam un Doner. Tot langa port am observat statuia lui Cristofor Columb si Arcul de Triumf. Asa s-a terminat inca o zi in frumoasa Doamna Barcelona.
Ziua care trebuia sa poarte numele de ultima, nu s-a dovedit sa fie asa... am luat teapa cu biletul de avion. In loc ca data plecarii sa fie 16 mai, cei de la Ryanair au pus-o pe 16 iunie. Rezultat: am cumparat alt bilet, de data asta a costat 100 de euroi si inca o zi de stat. Asadar, am pierdut timpul pretios intr-un net si am cautat variante de transport pentru intoarcerea la Roma. Numai pe seara am mai putut sa vedem una-alta, numai ca oboseala isi spunea cuvantul. Totusi am avut noroc cu Noaptea Alba a muzeelor. Am mai reusit sa vedem Muzeul Miro (arta postmodernista care impresioneaza doar prin cromatica si prin forme futuriste), panorama de la hotel Miramar si muzeul Marinei. Pana spre dimineata ne-am plimbat pe Rambla si am mancat un falafel si un doner de la un restaurant turcesc. Pe la 6 dimineata am ajuns in Aeroportul din Girona si sleiti de puteri dar plini de amintiri ce vor ramane in suflet ne-am suit in avionul spre Roma.
Imi va fi dor cu siguranta de fantastica Barcelona... Aceasta doamna ce si-a facut loc cu usurinta atat in mintea cat si in sufletul meu a ramas in urma, dar cu promisiunea ca ma va lasa sa o imbratisez din nou, candva.