19 iulie 2008
Trezit cu noaptea-n cap, am plecat ieri spre Piata Fortebracio pentru a lua autobuzul spre Portul de la Marea Tireniana. Am ajuns acolo la 5 fara 10, noi crezand ca autobuzul va pleca la 5 fix. Nu era nici tipenie de om, doar vreo 2-3 betivi care se intreptau agale spre casa. M-am speriat la inceput, pentru ca am crezut ca nu am fost indeajuns de atent la locul de plecare si ca voi pierde exursia. Dupa vreo 15 minute a inceput sa vina lume si m-am linistit. Am facut cunostinta cu ceva oameni noi si am plecat spre port. Plictisitor drum, 4 ore! Mergand pe autostrada, nu am vazut decat livezi cu maslini, lamai si portocali... si multe culturi de grau. Spre sfarsitul drumului, totul s-a schimbat...asa, dintr-o data, neasteptat: maslinii plictisitori s-au metamorfozat in palmieri tropicali, pomi dubios de inalti si cu o coroana parca paralela cu solul, porumbeii, vrabiile si alte paseri plicticoase au devenit pescarusi mari (serios: imensi...) si am fost imbatat de miros de conifere si sare de mare... tare placut! Ajuns in port, m-am simtit ca intr-un film spaniol.... stradute, lume multa si bronzata, slapi, soare, vaporase, yachturi, feriboturi, mare, si casute pe coasta (palcuri palcuri) de diferite culori... la un moment dat am ametit cat m-am rotit sa vad peisajul. Am fost tare impresionat. Pe autocar am avut ghid, ghid care ne-a insotit pana pe insula si inapoi. A vorbit doar in italiana si nu prea avea chef sa ne explice una alta.... doar se trezea cateodata: uitati un pescarus, uitati o barza, vai ce cald e... si uitati portul, am ajuns! Asa... din port, am urcat pe un feribot. Vreo 2 ore am fost intampinati de peisaje noi pentru noi: am trecut pe nesimtite pe langa insulite si insuloaie "impodobite" cu turnuri de veghe, paduri in toata regula, casute ici si colo si vii. Am stat tolanit la soarele care ardea placut, racorit de briza marii. O apa asa de albastra ca de-abia acum inteleg si eu nuanta bleu-marine. De-odata, un italian din spatele meu a gangurit ceva, printre care: Isola del Giglio.... m-am ridicat cu o sete de peisaje (acolo devii dependent) si am vazut in larg, ca un pirat din filme o insula micuta la inceput, dar care se marea din secunda in secunda. Nu mi-am dezlipit privirea pana am ajuns... Intr-un final, feribotul opreste si cobor... Extraordinar! Fara cuvinte! O minunatie a naturii nu altceva si nu exagerez cu nimic! Portul era superb: multe barcute cochete (unele doar simple si cochete, altele cu motor, altele cu "termopane", altele adevarate opere de arta), apa era asa limpede ca am putut sa observ si cativa pestisori. In stanga portului erau expuse pe apa 3 vase care au apartinut piratilor in trecut (am inteles ca insula a fost pradata de pirati in trecut si Italienii - erau placi comemorative cu marinari cazuti in lupte, au luptat vitejeste si sunt sigur ca au avut si de ce). Multa lume, multi turisti, iar cei cativa localnici ii distingeai imediat: bronzati cu adevarat, cu niste maini muncite de apa sarata si nodurile pescaresti, imbracati sumar, dinti albi si cu zambetul pe buze tot timpul (parca toti erau Antonio Banderas si Penelope Cruz). Pe insula nu se poate circula pe jos, pentru ca sunt doar trei parti locuibile si distantele sunt mari. Asadar, am luat un bilet de autobuz si am plecat din Giglio Porto spre zona cu plaje (Giglio Campese). Din nou, in autobuz am fost furat de peisaj. Vedeam marea ori in stanga ori in dreapta, dar parca peisajele concurau :"Uita-te la mine! Uita-te la mine!". Intr-o parte era marea suberba, in cealalta vegetatie abundenta (maslini, conifere, turnuri de veghe- extrem de romantic!, chilii nelocuite, casute colorate, cactusi, vita-de-vie si palmieri). Inainte de destinatie, autobuzul a oprit doar intr-o statie : Giglio Castello (un castel de prin secolul XII inconjurat de niste ziduri impunatoare- nu l-am putut vizita pentru ca era inchis pentru restaurare). Ajunsi in Giglio Campese, am fost trezit de aerul Marii Mediterane si de palmierii exotici de pretutindeni. Nu era multa lume, dar peisajele erau din nou de neimaginat. Am mers sageata la plaja (dupa ce m-am schimbat in boscheti, pentru ca nu am gasit un loc special amenajat. Bine ca nu ne-a vazut nimeni). Contrast! Nisipul era roscovan si marea albastru inchis. Plaja nu prea mare, dar cocheta, plina de umbrelute si sezlonguri. Am facut baie in marea straina care era cam sarata (singurul minus), dar foarte limpede si calda. Dupa ce PIC m-a innebunit ca ii e cald, am plecat la plimbare. Am vazut vreo 4 hoteluri, dar incadrate perfect in peisaj, vilute de inchiriat, restaurante cu terase (cochete!), bancute la umbra palmierilor si bazare cat cuprinde pliiine de kitzch-uri marine. M-am infruptat dintr-o inghetata delicioasa made in Isla del Giglio, diferita ca si gust de cea din Perugia, dar la fel de buna. Am stat apoi pe o balustrada vreo ora si am privit peisajul si nu cred ca am clipit vreun pic... Dupa plaja si inghetate, am luat autobuzul spre port. Am stat si acolo vreo 2 ore si am privit barcile cum vin si pleaca, am mai facut niste poze, am stat la o terasa si am baut o apa minerala rece si am umblat hai-hui pe ici si colo si am observat o biserica catolica, barulete, magazine cu fructe, restaurante si din nou multe banci si vegetatie. Nici nu poti sa iti imaginezi cum e sa stai pe iarba prospata "de munte" si sa vezi marea! La 18 si 10 ne-am intalnit cu grupul si am luat feribotul spre peninsula. Am privit cu sete insula pana cand a disparut in vazduh... M-a incercat un pic de tristete cand am plecat. Apoi a fost din nou banal: autobuz, ma luase un pic foamea, autostrada, noapte, somn si Perugia ! La 11 am ajuns in piata din care am plecat, am fost sa mananc 2 felii de pizza, am baut o bere si am venit acasa cu greu. Dupa un dus mult asteptat, mi-am spalat sarea de Mediterana si am adormit ca un prunc. Azi nu mai sunt bun de nimic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu